Suveica Mamei Ruţa din Mândra ( Ţara Făgăraşului, Transilvania, România) este, se pare, "cea mai celebră suveică din lume după cea a Penelopei" - un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi (cu care a muncit toată viaţa ca să facă zestre pentru unul sau altul) să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei. Să descopere lumi fascinante şi să le spună şi altora poveşti despre România frumoasă, despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia al nostru, despre cum se ţes, la propriu şi la figurat, trăistuţele din Ţara Făgăraşului. "Avem o traistă mare pe sufletul nostru. Care trebuie să fie frumos ţesută. Cu aia mergem şi în vecini, şi la pretini şi la neamuri şi la nuntă şi la oraş şi… dincolo. Trebuie să fim foarte atenţi ce băgăm în ea. Să avem să lăsăm la toată lumea cîte ceva bun şi să ne mai rămâie şi de plătit vămile văzduhului când om pleca…” Mama Ruţă. În lungul, latul şi rotogolul pământului, sunt zeci de oameni care aşteaptă suveica, o plimbă, o dau de la unul la altul şi îi leagă câte o amintire, plus o poveste de drum şi fotografii pentru pagina ei de internet... Aceștia se numesc CĂLĂUZE. Povestea noastră este tot mai des catalogată drept "unul dintre cele mai duioase și interesante proiecte internaționale de călătorie" Proiectul poartă semnătura nepoatei Mamei Ruța, Alina Zară (Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra - atelierele Mândra Chic)


miercuri

MAMA Ruță - poveste omagiu


Bunica a fost, după părerea noastră, cea mai bună şi mai frumoasă femeie din lume... Mama nu se supără pe noi când spunem asta, deoarece i-a fost clar dintotdeauna că soacră-sa a ştiut mai bine cum să ne iubească "cel mai mult şi mai mult"! A murit într-un decembrie senin și a luat cu ea, așa cum se întâmplă în poveștile astea mari de dragoste, o părticică din sufletul nostru. Dar a știut mereu cum să ne crească sufletul în aşa fel încât să mai rămână suficient din el de fiecare dată când se mai rupe câte o bucăţică.
-

 La un moment dat de Sus, după ce n-a mai fost și noi ne-am apucat să scotocim, cu dor, prin lada ei de zestre, am găsit într-o trăistuţă cu baieri verzi o Suveică veche, cu care ţesuse zeci de ani la rând toată zestrea noastră și a întregului ei neam din Țara Făgărașului. Suveica a fost elementul simbolistic care a țesut în memoria noastră toate poveștile copilăriei. Războiul era principalul element din camera bunicii. Lângă el am învățat ani în șir pentru școală și viață. Am învățat matematică numărând iţele, puişorii din desenul ce descifra modelul ţesăturii şi drumurile firelor. La fizică analizam forța de frecare a firelor, mecanismele care puneau în funcție războiul, iar la muzică ascultam ritmul bătăii în urzeală și a iepelor la călcătură... Într-o zi, într-un mix de istorie, psihologie și geografie, ne-am pus fiecare câte o dorință. Bunica ne-a spus că i-ar plăcea ca suveica ei să vadă țara și lumea în lung şi-n lat (ca să descopere toată omenirea cât e de harnică bucata asta de lemn și tot ce reprezintă ea şi care e rostul lucrurilor pe aici. În același timp, să descopere și suveica lumea, cu tot ce e dincolo de granița satului și a comunității ei...) Iar noi ne-am dorit atunci câte o păpuşă mare, de pluş, roşie, cu picioare lungi. Şi-am avut-o. Fiecare câte una.


------

Nu mai ai ce face prea multe pentru bătrânii tăi când se duc.  Le înrămezi fotografii vechi, le păstrezi cu sfinţenie lucrurile, le aprinzi câte o lumânare, te rogi pentru ei, le mulțumești... și îi iubeşti până la sfârşit.


Într-o zi, mai târziu, ne-am hotărât că mai putem face ceva pentru Mama Ruță. Ceva la schimb pentru păpuşa roşie, anii în care ne-a iubit cel mai frumos, prăjiturile pe care ni le aducea de la nunți fărâmițate în batistă şi bucata mare de suflet pe care ne-a  lăsat-o: să-i împlinim dorinţa de a plimba suveica pe tot Pământul. Oameni dragi nouă, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, o iau acum cu ei prin toată lumea, pentru a împlini o dorinţă vie a unei bunici veșnice, care le veghează de sus drumul şi se bucură de fiecare poveste în parte. Povestea noastră omagiu a ajuns să fie supranumită în presă "unul dintre cele mai duioase proiecte internaționale de călătorie" - are aproape 1 milion de km în portofoliu și mii de oameni care s-au intersectat cu ea într-n fel sau altul! Și, mai mult, avem chiar și un atelier-șezătoare, Mândra Chic, în care creăm zestre contemporană inspirată din piesele pe care le-a lucrat ea cu atâta migală, dichis și dragoste. Și, peste toate, i-am adunat toate poveștile într-un Muzeu.






Din când în când Mama Ruță ne mai apare în vis. Stă în carul tras de boi cu care mai pleca prin "lumea din jurul casei", face ghem o mare de fire colorate și nu zice nimic. Dar zâmbește frumos, a veșnicie și bucurie! Între timp, suveica ei se plimbă nestingherită prin lume, lăsând moștenire o poveste pentru o altă veșnicie: a noastră, a tuturor celor care ne petrecem cu ea pe undeva, fie chiar și numai aici, pe blogul ei de călătorie! Pe Mama Ruță, zestrea și poveștile ei, plus o mulțime de fotografii cu deja celebra Suveică ce călătorește prin lume, o găsiți acasă la ea, la Muzeul de Pânze și Povești din Mândra


 MAMĂ, mulțumim pentru tot! 
Alina.


Suveica inspiratie pentru o colectie inedita de bijuterii si accesorii & un eveniment itinerant




Suveica Mamei Ruta continua sa inspire, sa aduna oameni impreuna, sa calatoreasca printre dorurile si regasirile noastre... Un proiect inedit este "Port si Transport" - o colectie de accesorii si bijuterii inspitrate de Suveica noastra si semnata de Ioana Palicica & un eveniment itinerant in acelasi timp. Conexiunile intre urban si rural vor fi puse in valoare in cadrul unei prezentari care completeaza expozitia cu povestile inconfundabilei Iulia Gorneanu, cu proiectia filmului "Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii", pregatit de Alina Zară Prunean (initiatorul acestui duios proiect international de calatorie cu aproape 1 milion de km in portofoliu) si cu ciclului de lucrari "Shuttle on my mind", semnate Elisabeth Ochsenfeld.

In iunie la galeria de arta contemporana Galateca din Bucuresti si apoi la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi.

 
Colecţia "Port şi Transport" apartine Ioanei Palicica. Artista a terminat Design Textil şi Vestimentar la Timisoara cu un proiect inedit, ingenious si creativ.  Suveica  Mamei Ruta a inspirat-o sa creeze cateva piese de baza ale colectiei si a fost punctual de pornire in prezentarea de dizertatie


 “povestea mamei Ruţa am prezentat-o, integral, aşa cum am găsit-o (şi m-a topit de emoţie) pe blog, ca introducere. Am şi plâns când am citit-o prima oară. Majoritatea suveicilor și tesaturilor din aceasta colectie au aparţinut bunicii mele. Atât suveicile cât şi tesăturile.” 






luni

cu Raluca in Bali - Indonezia




" Suveica Mamei Ruta a ajuns la mine cu doar doua ore inaintea plecarii mele in Indonesia – Bali.
Cu emotii mari si cu o magulitoare responsabilitate, m-am pornit la drum cu ea, in cea mai de pret calatorie a mea. Am fost tare mandra sa o port si sa o plimb pe Insula Zeilor si a spiritualitatii.
Destinatia mea a fost un Ashram balinez in gradina celebrului Ketut,  ce gazduia un curs de meditatie si dezvoltare personala. A fost imediat indragita de toti participantii si admirata de localnici bucurosi sa ii afle povestea. A fost binecuvantata la templul apei, a vizitat lanurile de orez ale balinezilor, a fost pret de cateva clipe jucaria unui copilas vesel si vioi, s-a intalnit cu razboi de tesut vechi de 100 de ani, a vizitat casa Maestrului Ketut, l-a cunoasc pe  Luwac  a dansat si a cantat reggae, a fost invitata de onoare la o aniversare intr-o minunata gradina a caritatii,  a participat zi de zi la cursurile si practicile noastre si s-a intors acasa mai bogata spiritual si mai energizata ca oricand.

Curand, porneste la drum spre Africa si apoi se pregateste sa intampine anul 2017 in Chile si Argentina, de unde se va intoarce cu povesti si cu imagini de vis.

A suveicii calauza in Bali,
Raluca"



 



























prin Copenhaga si Malmo, cu David si ai lui



Un jurnal de calatorie nordic, semnat de o calauza de numai 8 ani si jumatate, David, insotit de Eugenia si Stefan, parintii lui minunati:  am fost azi la Mica Sirena... nu prea ne-au iesit pozele asa cum ne asteptam,  pentru ca erau sute de turisti in jurul statuii, insa David a reusit, totusi, sa “fure ” cateva cadre doar pentru ele doua.


       Am fost si la Fabrica Carlsberg. Inspirati de sloganul lor “Probably the best bear in the world...“, ne asteptam sa vedem si “the best factory…”  dar surpriza a fost ca se viziteaza vechea fabrica, devenita un soi de muzeu. 


  Asta e intrarea in fabrica Carlsberg, cu elefantii care sunt simbolul ei...Dar am avut doar "one shot" si nu prea mi-a iesit. Si steagul danez si elefantii si suveica, totul cu o mana, caci in cealalta aveam, conform traditiei locului, o sticla de bere:)


  In poza in care David e cu spatele, se uita la casa in care a trait si a scris Hans Christian Andersen (cea rosie) si bea o ciocolata calda, spunandu-si povesti cu Suveica....


Aici este Amalienborg Palaca, fata in fata cu Opera din Copenhaga. Suveica nu a fost miscata in cele 2 fotografii. Este la mijloc intre cele doua minunate locuri.


Danemarca este o tara foarte frumoasa. Si imnul lor national se numeste "Exista o tara frumoasa -Der er et yndigt land". Este monarhie constitutionala, Regina lor fiind Margareta A II-a.  Isi iubesc foarte mult steagul (dannebrog) si il pun peste tot (unii chiar si pe tortul copiilor) Dannebrog este cel mai vechi steag national folosit, datand din sec 14. Stema lor nationala, care este prezenta in toate monumentele, este reprezentata de 3 lei albastri, fiecare cu cate 3 inimioare.
Simbolistica e foarte puternica aici, isi iubesc tara si par puternici...


Draga Alina, cum ne-a tot plouat aici, iata si rasplata: suveica si curcubeul! Si noi, ratacind pe canalele Copenhagei


Aici suntem la Rosenborg Palace. E tare frumoasa Copenhaga, cu liniile perfecte pe care le intalnesti peste tot (cladirile respecta toate acelasi stil architectural) copacii tunsi impecabil, totul merge perfect, infrastructura este perfect creata pentru a face un turist sa se simta in siguranta, se accepta carduri la plata absolut peste tot, chiar si la targurile de mestesugari. Despre trafic… nu mai spun decat ca este de vis... Vremea insa este tare capricioasa, chiar frig, am putea zice noi! Povesteam toti trei ca ar merita sa promovam aici, printre danezi si suedezi SPAurile noastre cu apa termala - s-ar simti foate bine!


-----

Buna Alina, Suveica a avut o prima  zi interesanta in Suedia.  Iat-o aici cu o mesterita uimita ca avem asa ceva cu noi:)



Aici Suveica a ajuns in Malmo si sta la taclale cu Turning Torse - un turn simbol al orasului.



Malmo e ultimul popas al nostru - un oras in care sunt prezente mestesugurile pe strada si in magazine (sticla, lemn, bijuterii,  design vestimentar) Ne-a placut mult sa colindam strazile si sa descoperim creativitatea nordica. Si era foarte animat, erau concerte peste tot! Cred ca ti-ar placea si tie. Suveicii suntem convinsi ca i-a placut, la fel de mult ca noua! Numai bine pana la urmatoarea calatorie! Noi ne pregatim de predat stafeta Calauzei Raluca, ce duce Suveica tocmai in Indonezia