Suveica Mamei Ruţa din Mândra ( Ţara Făgăraşului, Transilvania, România) este, se pare, "cea mai celebră suveică din lume după cea a Penelopei" - un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi (cu care a muncit toată viaţa ca să facă zestre pentru unul sau altul) să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei. Să descopere lumi fascinante şi să le spună şi altora poveşti despre România frumoasă, despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia al nostru, despre cum se ţes, la propriu şi la figurat, trăistuţele din Ţara Făgăraşului. "Avem o traistă mare pe sufletul nostru. Care trebuie să fie frumos ţesută. Cu aia mergem şi în vecini, şi la pretini şi la neamuri şi la nuntă şi la oraş şi… dincolo. Trebuie să fim foarte atenţi ce băgăm în ea. Să avem să lăsăm la toată lumea cîte ceva bun şi să ne mai rămâie şi de plătit vămile văzduhului când om pleca…” Mama Ruţă. În lungul, latul şi rotogolul pământului, sunt zeci de oameni care aşteaptă suveica, o plimbă, o dau de la unul la altul şi îi leagă câte o amintire, plus o poveste de drum şi fotografii pentru pagina ei de internet... Aceștia se numesc CĂLĂUZE. Povestea noastră este tot mai des catalogată drept "unul dintre cele mai duioase și interesante proiecte internaționale de călătorie" Proiectul poartă semnătura nepoatei Mamei Ruța, Alina Zară (Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra - atelierele Mândra Chic)


vineri

CONCURS "Vacanță acasă la Suveica Mamei Ruța" - Radio România Internațional & Antena Satelor


Dragi prieteni, vă invităm să participaţi la un concurs cu premii organizat de Radio România Antena Satelor și Radio România Internațional: 

“Vacanţă acasă la Suveica Mamei Ruţă”


O mobilizare media fantastică în jurul sătucului mândru de la poalele Munților Făgăraș. 3 luni / peste 500 de spoturi în 12 limbi / reportaje săptămânale și povestioare zilnice din "satul suveicii", cu oamenii care locuiesc aici / testimoniale ale celor câteva zeci de călăuze care au purtat suveica prin lume aproape un milion de kilometri. Premii: două sejururi pentru câte două persoane, de o săptămână, cazare si pensiune completa, în perioada 1-8 septembrie 2015  (în Țara Făgărașului și Sibiu)


" Probabil că mulţi dintre dvs. aţi văzut filmul «Amélie» şi vă aduceţi aminte de piticul de grădină care „circula” prin lume, trimiţând acasă fotografii din locuri exotice ale Terrei. Din Ţara Făgăraşului, centrul României, a pornit un proiect simplu şi ingenios, care face să se vorbească în lume de satul Mândra, de zona Făgăraş şi de România, „Suveica Mamei Ruţă”. Un obiect casnic autentic, al unei persoane, Mama Ruţă, care nu se mai află printre noi, o suveică, piesa de lemn folosită pe timpuri la războiul de ţesut, circulă de mai mulţi ani prin lume, dusă de oameni obişnuiţi, dar şi de vedete, care o fotografiază în cele mai diferite locuri. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi, cu care a muncit toată viaţa ţesând, să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei.  Ne-am gândit să vă propunem un concurs prin care să vă invităm să vizitaţi locul de unde a pornit suveica, satul Mândra, dar şi regiunea Făgăraş, ca şi o altă zonă deosebită din apropiere, Mărginimea Sibiului. În urmă cu 10 ani, o bătrână din satul Mândra, judeţul Braşov, pleca pe lumea cealaltă după o viaţă de muncă la războiul de ţesut. Pe lângă zestrea cusută pentru urmaşi, ea dăruieşte copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor, o suveică. Tâlcul acestei moşteniri e următorul: apăsată de griji şi nevoi, bătrâna nu reuşise să vadă lumea dincolo de Făgăraş; ea lasă celor tineri dorinţa neîmplinită de a vedea lumea. În semn de respect pentru viaţa ei exemplară, descendenţii Mamei Ruţă decid să poarte suveica prin ţară şi prin lumea larga, împlinind, astfel, testamentul nescris al femeii. Ideea a fost pusă în mişcare de nepoata ei, actriţa Alina Zară, care hotărăşte ca suveica să nu stea nicio clipă şi să fie purtată de oameni de diferite vârste şi profesii peste tot pe unde umblă. Până astăzi, suveica a călătorit un milion de kilometri. A fost în gulagurile sovietice, în Australia, la Muntele Athos, la Alba Iulia, a călătorit în cutia viorii Stradivarius purtată de cunoscutul violonist român Alexandru Tomescu, la Beijing, a ajuns la poli şi la Ecuator. Pretutindeni, a transmis lumii un mesaj de pace şi de solidaritate în jurul valorilor celor mai de preţ ale omului. O condiţie a călătoriei sale a fost susţinerea unor prezentări ale României, în special a vieţii rurale româneşti, prezentari făcute fie în cadrul ambasadelor României, fie în timpul unor evenimente culturale de referinţă. Faptul că reprezintă un simbol al meşteşugurilor ancestrale şi al tradiţiei folclorice transformă suveica Mamei Ruţă şi povestea sa într-un vehicul de mare atracţie, cu o putere de persuasiune cel puţin egală cu a unui discurs despre frumuseţile României." (Radio Romania International)

 „Ce” sau mai bine zis „cine” este Suveica Mamei Ruță? Probabil cea mai celebră suveică din lume, după cea a PenelopeiSuveica Mamei Ruţă din Mândra (Ţara Făgăraşului, Transilvania, România) este un obiect românesc, autentic, cu care se ţese pânza în război. Mama Ruţă era o femeie simplă, care şi-a dorit ca lemnul vechi, cu care a muncit toată viaţa ca să facă zestre pentru copiii și nepoții satului, să plece într-o călătorie iniţiatică pe mapamond, în locul ei. Să descopere lumi fascinante şi să le spună şi altora poveşti despre România frumoasă, despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia al nostru, despre cum se ţes, la propriu şi la figurat, pânzele din Ţara Făgăraşului. Proiectul a fost inițiat de actrița Alina Zară, nepoata Mamei Ruță și... a suveicii.În lungul, latul şi rotogolul pământului, sunt zeci de oameni care aşteaptă suveica, o plimbă, o dau de la unul la altul şi îi leagă câte o amintire, plus o poveste de drum şi fotografii pentru pagina ei de internet... Aceștia se numesc CĂLĂUZE. A venit vremea ca suveica să-i aducă la ea acasă pe călători. Poți fi tu unul dintre aceia care vor găsi drumul către Muzeul de Pânze și Povești, către casa Mamei Ruță din Mândra. Și poți începe de aici, citind testimonialele călăuzelor suveicii și istoriile de viață ale oamenilor din acest minunat sat făgărășean ori ascultând emisiunile noastre dedicate" (Radio România Antena Satelor)


Marile Premii 

Două sejururi pentru câte două persoane, de 8 (opt) zile, cazare 7 (şapte) nopţi în cameră dublă, cu pensiune completă, în perioada 1-8 septembrie 2015 în pensiuni din zona Făgăraş (Sâmbăta de Sus), jud. Braşov, şi din Mărginimea Sibiului, jud. Sibiu. Un sejur pentru două persoane, într-o cameră dublă, va fi pentru ascultătorii RRI, al doilea sejur pentru publicul Antenei Satelor.  Transportul internaţional până în România şi, dacă este necesară, viza pentru România, trebuie asigurate pe cont propriu.





-----

UPDATE 
CASTIGATORII ACASA LA NOI


O romanca, o marocanca si un francez, impreuna cu partenerii lor de viata, au castigat o excursie acasa la Suveica Mamei Ruta. Concursul a fost organizat, în parteneriat, de Radio România Antena Satelor și Radio România Internațional.

Sotii Simona Lazar si Valentin Tigau, redactori ai celor doua posturi de radio, i-au insotit pe castigatori. Cei doi sunt si cele mai prolifice calauze din proiectul nostru, avand la activ cele mai multe drumuri cu Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii.

Povestea acestui concurs si a Vacantei o spune Simona Lazar:

"Au „călătorit”, pe undele radio, prin ținutul de unde a plecat în lume celebra „suveică a Mamei Ruța”, să ducă povestea mândrelor țărănci din satul Mândra în cele patru zări. Au ascultat poveștile despre satul făgărășan și despre oamenii lui, despre cetatea cea frumoasă a Făgărașului, și au răspuns corect la întrebările concursului „Vacanță acasă la Suveica Mamei Ruță”, derulat simultan de posturile Radio România Antena Satelor și de Radio România Internațional, pentru ascultătorii din țară și din străinătate. În cele din urmă, au primit răsplata pentru fidelitatea lor, mare premiu al concursului... o vacanță de 8 zile, în Țara Făgărașului și în Mărginimea Sibiului. Ei sunt Anca Balaban, din România, Jamila Bekkaï, din Maroc, și Gilbert Dupont (însoțiți de partenerii lor de viață). Trofeul concursului a fost inspirat de Suveica celebra si a fost realizat de sculptorul româno-american Gheorghe Zaharia, originar din Făgăraș.

2 septembrie 2015. Probabil cel mai emoționant moment pentru câștigătorii concursului „Vacanță acasă la Suveica Mamei Ruță” a fost popasul în satul Mândra din Țara Făgărașului. Întâlnirea, nu lipsită de emoții, cu nora Mamei Ruță și cu una dintre nepoatele sale, Ioana Zară, chiar în casa în care aceasta a locuit și a lucrat toată viața. Suveicuța călătoare încă nu revenise din ultimul voiaj din Bali (abia câteva ore mai târziu, la poarta cetății Făgărașului, aveam să o întâlnim), dar „surorile” ei mai mici ne-au întâmpinat cu voioșie. Am răscolit în cufărul cu zestrea Mamei Ruță și de acolo au ieșit la iveală adevărate tezaure, costume tradiționale, purtate cândva de vrednica bătrână, și pe care câștigătorii noștri și partenerii lor de viață și de călătorie nu au ezitat să le îmbrace.Am mers apoi, împreună, la Muzeul de Pânze și Povești, unde era in toi un atelier de creatie, prilej să...învățăm de la tinerele fiice ale satului, cum se cos motivele specifice satului Mândra. Și am revenit în casa Mamei Ruța pentru un prânz luat chiar în camera unde, cândva, ea își primea oaspeții, simțind spiritul ei binevoitor cum ne binecuvântează masa, ziua, voiajul prin ținutul de care a fost atât de mândră, viața toată."